In cautarea cautarii gresite

Am observat, uitandu-ma in statisticile cautarilor care au adus oameni pe acest blog, ca cineva tot cauta expresia “perceptia v0lunt4riatului”. Da, am observat ca am scris “v0lunt4riat”, si asa o sa il scriu de acum incolo, ca sa nu mai dau prilejul celor care cauta informatii utile sa se rataceasca pe aici. N-o sa imi sterg articolul despre v0lunt4riat, dar nu cred ca e reprezentativ pentru o tendinta generala. So go look somewhere else. Incercati sa cautati si in engleza eventual. Google e mare, nu va mai opriti aici.

I’m quite the bitter one now when it comes to “v0lunt4riat”, dar nu ar trebui sa va luati dupa ce scriu eu. Sunt o groaza de locuri unde puteti afla informatii despre asta, informatii care sa nu fie denaturate de experiente usor neplacute. Daca ajuta cu ceva, o sa postez niste linkuri care mi-au fost folositoare in acest sens, dar nu acum, caci nu am chef.

Cat despre cei care cauta “adaptari dupa jane Austin”, trebuie sa spun ca e “austen”, nu “austin”. Cititi macar “Pride and Prejudice”, sau uitati-va macar cu atentie pe coperta inainte sa va aruncati in cautari. Google e mare, dar nu e illiterate.

 

Mishaps de primavara

Incep sa cred ca Will Holland a avut ceva concret in minte cand a facut “Mishaps Happening”. Altfel spus, cred ca nu e doar un titlu de album funny. De ce zic asta?

Pai pentru ca in ultimele 3 zile am ascultat destul de mult albumul. Si imediat a inceput ” a series of unfortunate events”. Muzica e de vina sau din cauza de mishaps am inceput sa ascult? Nu stiu. Cert este ca trebuie sa fie o legatura, ar fi o coincidenta mult prea mare. Sau poate e din cauza de funk, nu stiu.

Unfortunate event #1.

Luni am fost anuntata, cand stateam si eu ca omul la o bere in Green Hours, ca prezenta mea in asociatia studentilor s-a incheiat. Cu alte cuvinte, am fost data afara. S-a votat aproximativ unanim impotriva mea la o sedinta la care nici macar n-am luat parte, si s-a decis : contributia mea la proiectele realizate din octombrie si pana acum a fost relativ zero ( zic ei). Eu zic undeva spre un 2-3 onorabil. In fine, sa zicem, mi-a picat destul de prost, am comandat si a 2-a bere, indeajuns ca sa fiu destul de light-headed incat sa o reped pe mama cand m-a sunat . Therefore, alt event foarte tare. Ador sa ma cert cu mama, mai ales prin telefon.

Unfortunate event #2

Ajung acasa, bineinteles morcovita de asociatie & shit, intru pe net, si imi vine o idee stralucita , cel putin asa parea la momentul respectiv. Si anume, daca tot a fost o zi de …. , hai sa rezolv acum toate chestiile cu care sunt in dubiu ( prost spus sunt in dubiu, eram convinsa ca e de rau , da asa se zice, “sunt in dubiu” cand stii ca iese prost). Si spun o anumita chestie unei anumite persoane , ceva cu totul deplasat, cica in ideea de a ma elibera. Bullshit, nu m-a ajutat cu nimic, dar cat de coerent mai gandeam eu dupa doua beri. In fine, ma izbesc de atitudinea la care ma asteptam, evident : flatant dar n-am nici o treaba. Stupid din partea mea, absolut stupid, nu stiu de ce nu accept chestiile evidente si umblu sa mai scormonesc ca poate totusi pica ceva. Prost.

Unfortunate event #3.

Inainte de a merge in Green, fusesem la BCU, semi-constiincioasa, mi-am xeroxat de 12 ron jumate dintr-o carte pentru un seminar de marti. Pe care planuiam sa o citesc luni seara dupa ce ajung acasa. Evident ca numai de citit nu mi-a mai ars. M-am culcat si le-am dat undeva, fapt care incepe sa devina o practica obisnuita. Marti nu m-am dus la seminar, evident. Astazi m-am intalnit cu seminarista, si mai evident.

Unfortunate event #4

Cand m-am mutat in Bucuresti in octombrie mi s-a parut extrem de fain. Si am zis ca la primavara n-o sa mai merg cu 69 cel vesnic aglomerat, ci o sa merg frumos pe jos…. universitate - drumul taberei. Cat poate sa dureze? Mai mult de o ora in nici un caz.

Nu stiam ce vorbesc in octombrie. Ieri am iesit de la facultate, am baut un suc cu o colega in ideea ca poate se mai opreste ploaia aceea draguta. Nici gand. Asa ca pe la 18:45 m-am dus in statie la universitate, pe aceeasi ploaie care nu se oprise ci din contra se intetise, fara umbrela, doar in camasa. Needless to say ca m-a plouat. Si am asteptat. Si am asteptat. Si am mai asteptat putin. Intr-un final a venit un 91 full de tot, in care sa zicem ca as fi reusit sa ma inghesui daca eram ceva mai disperata. Dar logica mea a fost urmatoarea : “oricum sunt uda leoarca, hai ca mai astept, trebuie sa vina ceva mai liber, eventual stau si jos…” .

Si am mai asteptat. Si s-a facut 19:30. A venit un 90, la fel de plin, m-am aruncat in el si am zis ca asta e, nu se mai poate. Geamuri inchise, mirosuri pestilentiale, eu picuram pe oameni care se uitau urat. Merge acest magnific troleu pana la cismigiu, dupa care se taie curentul. Si se opreste, de tot probabil. Dupa 10 minute se deschid totusi usile si iau o hotarare fatala : hai sa merg totusi pe jos, poate gasesc un taxi…

Si cobor, si merg pe jos… si merg. Ajung la eroilor. Mai merg. Ajung aproape Academia Militara. Urc dealul. Ajung aproape de Razoare. Mai merg. Ploua in continuare, bineinteles. M-am simtit bine ca am vazut si alti amarati care mergeau fara umbrele. Bineinteles nici un taxi pana acolo, daramite vreun troleu. Si merg si merg si merg, ajung aproape de Orizont, ma alearga nitel niste indivizi care nu pareau sa aiba intentii onorabile, dar pana la urma renunta ( se pare ca unul dintre ei vroia sa dea si cu o piatra, ceva, dupa ceva parlamentari cu liderul haitei s-a razgandit- cineva acolo sus tine cu mine ). Oricum, indeajuns incat sa blestem putin Bucurestiul, viata, etc. Ca sa nu ma plictisesc, ma mai fluiera 2-3 din masina, inclusiv un tip care parea extrem de respectabil, putea sa fie si profesor universitar dupa aspect. Ce treaba. Altii se plangeau ca “uite frate cum n-am luat camera la mine tocmai astazi”. Nu inteleg ce merita filmat si pus pe youtube. Eram plouata rau si usor ( mai mult) speriata. Si atat. Nimic interesant.

Intr-un final, dupa aproximativ 45 de minute am ajuns si acasa. End of story. Sper sa nu mai repet povestea.Ever.

Unfortunate event #5

Astazi am mers la biblioteca, in ideea de a xeroxa niste chestii pentru o lucrare, n-am reusit sa fac treaba decat pe jumatate caci era o coada infernala - toata lumea are impresia ca daca vine vacanta, poate o sa reuseasca sa citeasca acum ce n-au citit tot semestrul - evident, si eu cred la fel. Asa ca maine dimineata va trebui sa merg din nou. Oh joy.

Dar ce a fost cu adevarat unfortunate? Am calcat intr-o balta adanca de cel putin 10 cm la universitate. A fost o adevarata placere. Ma bucur totusi ca n-am cazut cu totul, caci un domn binevoitor care cobora din troleul in care vroiam eu sa ma urc m-a imbrancit destul de putin amabil.

Si cand am ajuns intr-un final acasa, dau sa-mi cumpar tigari, evident la magazinul din fata blocului nu mai au Kent 8, prima data din octombrie si pana acum. .. Mishap?

Ma intreb ce se mai intampla. Ma gandeam sa dau bir cu fugitii acasa, sa plang la mama si sa nu ma mai duc nici macar la Amon Tobin, pe care il astept din februarie. Mai ales ca o sa creez ( probabil doar in capul meu) o situatie aiurea. Dar m-am hotarat sa ma duc totusi, mi-am dat seama ca nu mai vreau sa regret si alte chestii in afara de Bonobo. Macar atat.

 

dubose Leute, ubercool Musik

Aseara pe la 19:30 am fost anuntata inopinant ca se desfasoara la mnac o chestiune foarte faina numita “Rokolectiv”, editia 2008. Chestiunea e ( a fost?) un festival de muzica electronica & visual arts, in caz ca n-ati vazut afise prin oras, aflati ca, din umilul meu punct de vedere, e pentru ca a fost anuntat in locuri mai selecte, de exemplu pe last fm sau pe net, aici.

Toate bune pana acum. Tot inopinant si fara prea multe deliberari ma decid sa ma duc, dupa ce primesc indicatii pretioase cu privire la mnac ( si faptul ca nu e mnar cu care il confundam, shame on me) , ca de exemplu ” cu metroul la unirii si apoi vezi a doua cladire din lume” sau “mergi pe victoriei, trebuie sa dai de el”( alta sursa). Casa poporului, right? Can’t miss it, right? Ei bine, I did. Si m-am invartit nitel, pana cand am zarit-o. Mda, intr-adevar e mare, ok, recunosc.

Si cat de mare e nu mi-am dat seama pana cand n-a trebuit sa-i dau ocol… Da, e chiar mare. Pe aceasta cale imi exprim sincerele multumiri domnilor jandarmi, gardieni sau ce sunt dansii ( cei de stau si pazesc intrarile) pentru indicatiile si mai pretioase si bunavointa aratata. Aflati ca nu e a 3a intrare de pe 13 Septembrie, ci a4a !, asta daca o pui si pe cea care e de fapt o pseudo-intrare, caci poarta era incuiata temeinic. N-am verificat, de teama sa nu declansez vreo alarma…

Dar sa revenim la chestiunea in cauza. Ma decid eu la orele 20:00 sa ma duc, tinand cont ca incepuse la 19:30… pe la 20:35 eram la cismigiu, si la orele 21:10 am ajuns triumfator la mnac. Iata ca se descurca si provincia.

Mi s-a zis ca e plin de “dubiosi”. Eu, neinvatata cu slang-ul local, de oameni-mergatori -la -chestiuni dintr-acestea, am presupus ca dubiosi chiar inseamna dubiosi. Dar nu, dubiosi inseamna dubiosi….dar in sens bun. Adica, imaginati-va oamenii pe care ii vedeti in green hours ( chiar era un tip pe care l-am vazut des pe-acolo), undeva la puterea a 3a…. crezi ca esti pe trend? du-te la o chestie de genul asta si plangi.

Bine, din cate am observat eu, si cum s-a constatat si de catre altii, erau si “pusti” veniti aiurea, mai mult de brandul evenimentului decat de muzica. Nu m-am simtit caci eu habar n-aveam nici de eveniment nici de muzica, tot ce stiam e ca va canta un anume Daedelus, ( link courtesy of person who told me about the event) care e in cardasie si el cu Ninja Tune. Nu putea deci decat sa fie de bine. Si intr-adevar, a fost brilliant, recunosc ca n-am prins de la inceput ( adica am ajuns de la a 3a formatie, Planningtorock, care de altfel a fost faina, desi cam prea… chestia de pe cap si proiectiile m-au derutat putin. ok, experimental, dar… asa sunt eu clasicista, damn it), dar de la orele 21:10 si pana la 01:30 a tot tinut, si probabil o mai fi tinut si dupa ce-am plecat, dar nu mai puteam de oboseala.

Ceilalti tipi pe care i-am prins, Khan of Finland (ii gasiti tot pe site-ul festului), au cantat extrem de misto, dar din nou am fost derutata de tipul cu cap de iepure de pe scena care facea o coregrafie foarte …. nu gasesc un cuvant pentru ce facea. A fost putin weird. Dar cum ziceam, eu nefiind nici macar apropiata de trend ( si nu trendul ala mainstream, ci trendul ala de care nici macar nu stii daca nu mergi la chestii de genul), iar oamenii de-acolo fiind cu 6 luni inaintea lui, perceptia mea asupra evenimentului a fost una extrem de deformata.

La sfarsit au fost doi tipi ( care au cantat impreuna, desi erau tipariti pe 2 randuri in brosurica de program), Jean Jacques Perrey si David Chazam. Acest JJP a inventat undeva prin anii ‘50 prima varianta de sintetizator, si a inceput sa faca muzica electronica… si de-atunci l-a incantat pe Dali, a lucrat cu Django Reinhart si Edith Piaf… Din pacate, dupa Daedelus, s-a cam dus atmosfera si lumea. Au ramas in proportie majoritara cei care abuzasera de Carlsberg-urile de 330, si pot sa spun ca mi-a parut rau pentru tip… adica, sa canti la 79 de ani in fata un public cam neinteresat… e o treaba cam trista. De altfel a fost chiar fain, daca n-as fi fost atat de obosita probabil ca as fi apreciat mai mult.

Si dat fiind faptul ca I got a free ride home, a fost chiar o seara reusita. Si sa nu uit compania placuta si nemeritat de amabila cu mine ( careia ii recomand sa vada “Le Scaphandre et le Papillon”, daca nu l-a vazut deja, fiind prinsa pe nepregatite la intrebarea cu filmele vazute recent.)

 

Viata ca un sir de alergii

De cateva saptamani am o problema, destul de urata as zice. Ma viziteaza, din cand in cand, o alergie foarte enervanta, cateodata generalizata, in alte dati limitandu-se la anumite zone. Ca de exemplu acum, cand am jumatate de fata umflata (partea stanga). Am observat ca partea dreapta doreste sa recupereze, deci s-a apucat si ea, harnica, sa se umfle. In ciuda antihistaminicelor cu care am dezvoltat deja o relatie speciala….

Cauzele acestei alergii sunt necunoscute. Am trecut prin diverse remanieri de regim alimentar, de la “no chicken”, “no meat”, “no Springtime food” pana la “only salad”. Cu toate astea, alergia persista, aparand atunci cand ma astept mai putin, declansata de god knows what. Eliminand posibilele cauze de natura alimentara, am trecut la altele: alergii de contact (suspectez un anumit pulover roz…), alergii de stres ( am asteptat ieri 3 ore si jumatate sa iau un film pe care am descoperit ca nu-l pot vedea decat daca am un anumit player pt care , ce chestie, trebuia sa platesc. heck, no! - oricum, probabil era fake), alergii la medicamente ( daca astia au bagat ceva in antihistaminice care declanseaza la un anumit interval de timp alergii ca sa trebuiasca sa le cumperi in continuare? - desi, poate am vazut prea multe filme cu companii farmaceutice care inventeaza virusi ca sa isi vanda antidotul…).

In orice caz, am inceput deja sa ma obisnuiesc. Cand simt ca nu-mi pot deschide ochii normal, deja stiu cam cat de umflate am pleoapele. Ma bucur macar ca variaza ( buzele nu mi se mai umflasera de mult, de peste un an), desi as prefera sa evite zona fetei. Singurul lucru care ma sperie e posibilitatea sa raman asa : nu pot sa spune ca I’m a freak, dar cred ca as atrage destule priviri curioase-in-sensul-de-rauvoitoare daca as iesi din casa.

In schimb, pot sa vad un avantaj: alergiile de genul asta te scapa de multe complexe de ordin fizic - daca inainte mi se parea ca arat nu stiu cum, … acum imi par neasemuit de frumoasa cand mi se dezumfla toate cele si se retrag cuminti la dimensiunile lor normale.

And what goes with allergies? Paris Combo

 

Inainte de Bridget, a fost Jane

… sau mai bine zis Elizabeth. Sau Emma. Sau … (orice alt personaj feminin de aceasta factura din minunatele romane scrise de Jane Austen). Scriu acest post sub influenta de-a dreptul narcotica a filmului “Becoming Jane”(2007, cu Anne Hathaway si James McAvoy), hotarata … better said, obligata* sa imi expun opiniile referitoare la extraordinara opera a drei Austen si asupra filmelor, care, in ultimii ani, au avut laudabila tentativa de a da o figura dlui Darcy si nu numai.

In primul rand, dupa cum stiti ( sau nu), “Becoming Jane” se vrea a fi o incercare de biografie a drei Austen, o incercare destul de nereusita, daca e sa compari personajul de film cu ce transpare din jurnalul autoarei. Dar o recenzie foarte buna, desi, ca de obicei, taioasa si fara loc de-ntors, are Andrei Gorzo aici .

Voi incerca sa intorc nitel insa : daca lasi deoparte asteptarile, si anume anume asteptarile la o biografie pe bune a autoarei, si speri la ceva mai mult de o “romanta OK”, cum o caracterizeaza dl Gorzo, atunci filmul asta nu poate fi decat foarte bun. Desigur ca nu e 100% in spiritul cartilor ei, nu ofera un insight real in personalitatea aflata in spatele cuvintelor, nu poate avea pretentii. Dar cu toate acestea, ca mare amatoare (profesionista?) de Jane Austen, nu pot sa spun decat ca mi-a placut extrem de mult. Admit, povestea e subreda, unele lucruri sunt exagerate ( dar cred ca pentru binele si atragerea non-cititorului de Austen), dar James McAvoy si Anne Hathaway joaca nemaipomenit de bine, bineinteles, dupa gustul meu. Mai mult decat o simpla “romanta OK”, e o romanta excelenta. Desi nelegata de adevarata Jane Austen.

In alte probleme sunt intru totul de acord cu dl Gorzo, care, nu stiu daca am pomenit, scrie niste cronici foarte foarte foarte bune. Adica, fara sa exagerez, desi de cele mai multe ori imi plac filmele pe care el atat de aspru ( si pe buna dreptate) le critica, nu pot sa neg evidenta criticilor lui. Cand are dreptate, are dreptate. De obicei are dreptate.

Despre ecranizarea din 2005 a romanului “Pride and Prejudice”, in care, desi joaca fermecatoarea Keira Knightley, se comit niste greseli parca anti-austeniene: adica, o chestie e sa nu respecti 100% schimburile de replici, alta e proiectezi propriile frustrari de ordin sexual asupra unor personaje care nu aveau absolut nimic de genul asta in minte. Sau, si mai grav, sa incurci prejudecata si indignarea cu pasiune care devoreaza. Stop! Intr-adevar, geniala replica lui Martin Amis (culeasa tot din articolul dlui Gorzo), cel mai mare specialist in Jane Austen, cum ca, uneori ar vrea “un deznodămînt mai detaliat - de exemplu, o scenă de sex de 20 de pagini”. Dar astea sunt dorintele noastre, nu ale lor( ale personajelor, ma refer). Daca eu, ca simplu cititor, imi permit sa fug cu gandul ceva mai departe la Dl Darcy ( mai ales cand e intruchipat de Colin Firth, vezi ecranizarea din 1995 a aceluiasi roman), asta e problema mea! Si nu inseamna ca it’s the right thing to do, iar mai ales nu inseamna ca asta transpare din roman.

Aceasta excelenta recenzie o puteti gasi aici.

Dar de unde pornisem? asa, de la Bridget. Bridget Jones. Probabil ca, la o prima vedere, se aseamana intrucat. Dar daca stai sa te gandesti putin, si eventual sa si citesti ceva de Austen ( macar “Mandrie si prejudecata”, macar atat), poti sa constati ca mai departe de “dl Darcy” asemanarea nu bate. Bridget este copia noastra fidela - a noastra, spinsters and lunatics in the making, ce nu se vrea nici macar continuatoare a eroinelor lui Austen. Ce era acolo prejudecata, aici e incapatanare, tot asa, ce era introspectie extrem de toleranta si obiectiva, dare I say, acum e monolog desirat, amuzant ( nu neg asta), dar o zeama chioara in comparatie cu ciorba adevarata.

Ok, poate sunt putin prea plastica, dar ma enerveaza faima colectiilor de genul “Goana dupa cumparaturi” etc si pretentiile de literatura feminina de mare talent. Mai ales cand exista Jane Austen, asteptand necitita prin librarii. De-asta ma gandesc ca ecranizarile astea noi, sa le zic de “popularizare” poate nu sunt atat de groaznice intr-adevar. Trebuie sa le acordam macar meritul asta : trezesc, poate (sper) dorinta de a citi si cartea, dupa ce s-a vazut filmul. In cazul in care e invers ( mai intai cartea, pe urma filmul), evident ca ti-ai fi dorit mai mult, mai corect, mai… aproape de stofa cartii. Dar cred ca raportul in cazul asta e in defavoarea cartilor, din pacate.

Therefore, recomand cu caldura ecranizarile romanelor de Jane Austen, NUMAI, atentie, NUMAI daca sunt urmate de o lectura atenta, cu creionul in mana, a romanelor respective.

* obligata din cauza de James McAvoy, despre care se va vorbi intr-un alt post.

 ** update: puteti citi aici un excelent interviu luat de a.l.s lui a. gorzo despre filme/carti . Referitor la tema pseudo-postului meu : “Felul în care ne raportăm la o carte de acum două sute de ani spune ceva despre noi; faptul că
n-o mai putem privi nici pe Jane Austen decît cu ochii tulburi de sex spune ceva despre noi.”

 

Filme

Trebuie sa-mi fac loc pe hard, cine doneaza niste dvd-uri? They’re for a good cause. But anyway, uitandu-ma pe extremshare, pe imdb, si pe ce am downloadat eu, m-am gandit ca mie una mi-ar folosi un guide-book pt filme. De multe ori recenziile de pe imdb sunt total pe langa sau exact opusul a ce cred eu. Dar gusturile (de orice fel) nu se discuta. Yeah right.

Iata deci un clasament hiper-subiectiv al filmelor care se mai afla in prezent in calculatorul meu. Nu pot sa zic care-i mai bun, care-i mai de dragoste, mai de gandit, mai de….whatever. Dar garantez ca nu sunt plictisitoare. Merita deci cele 90 de minute pierdute in fata ecranului.

1. 2 days in paris (daca va place julie deply, sau chiar daca nu va place)

2. 27 dresses (chick flick, totusi inteligent - joaca tipa din Grey’s anatomy, surprinzator, dar mi-a placut. tipa blonda, nu stiu cum o cheama, in nici un caz madam grey herself - eww)

3. a lot like love (in caz ca nu gasesti nici un alt film din lista, beware, it features ashton kutcher - totusi, suportabil)

4. american beauty (a must-see, kevin spacey sex god)

5. asterix at the olimpics (ceva mai prost decat celelalte filme cu asterix &obelix ale tineretii mele. poate nu mai tin eu bine minte. totusi, merita si numai pt gerard depardieu)

6. be kind rewind (if you’re into jack black. i’m not. but still…. rezonabil. funny ha-ha.)

7.before sunrise & before sunset (if you really want me to like you, you must see them)

8. brokeback mountain (no comment - l-am vazut de atatea ori incat cred ca pot spune precis la ce minut se intampla partile….hm, sa le zicem interesante)

9. charlie wilson’s war (genial, absolut genial, tom hanks e brilliant. Merita cu M mare)

10.Fool’s Gold (daca v-a placut How to lose a guy in 10 days)

11. Gegen die Wand (aici no comment. orice as spune, n-as face decat sa trivializez)

12. Hallam Foe ( peeping tom, weird relationship, lots of nudity - extremely sad)

13.Jumper ( idee faina materializata prost - if you’re into hayden christensen - sper ca asa se scrie)

14. Last Tango in Paris ( nu l-am vazut inca, keep you updated)

15. Love actually ( in serie cu Bridget Jones - for all you spinsters out there)

16. National Treasure 1&2 (hmm, interesting, not a big john cage fan myself, but fairly captivating nonetheless)

17. Nothing Hill ( din nou, for all you Hugh Grant fans-spinsters -in - the - making)

18. Paris je’taime (asta e al doilea film cu “Paris” in titlu.Probabil unul dintre putinele filme cu adevarat bune pe care le-am vazut recently - not mainstream, if you’re looking for mainstream, vezi filmele de mai sus)

19. Run Fatboy Run ( acelasi tip care joaca si in Hot Fuzz si Shaun of The Dead - Simon Pegg daca nu ma insel - hilariously funny, but with more heart

20. Silk ( mmm, love story international, trist, macar apare Keira Knightley - cam 6,5 din 10)

21. The League of Extraordinary Gentlemen ( putin cam tras de par, 60% sunt efectele speciale si restul de 40% e Sean Connery. Totusi, daca v-a placut Van Helsing, merge)

22. Legends of the Fall ( Brad Pitt in his best shape - need I say more?)

23. Shaun of the Dead ( da, parodie la Dawn of the Dead - totusi, cam mult sange if you ask me. Din nou Simon Pegg - chiar asa il cheama? ar trebui sa ma uit pe imdb)

24. Love in the Time of Cholera ( mare dezamagire, nu se apropie deloc de carte. Cred ca pana si eu as fi facut un film mai bun. De ce oare nu l-am sters pana acum?)

25. The Bucket List ( un mare MUST-SEE, cum sa nu fie cand aduci pe morgan freeman si jack nicholson in acelasi film?! brilliant- atentie, trist)

26.Charlie Bartlett ( luat la intamplare de pe extremeshare - turned out to be quite good. daca ati facut trafic cu diverse in liceu, you can relate to that)

27. Bridget Jones’s Diary & B.G - The Edge of Reason ( for spinsters and lunatics, here’s your role-model )

28. Dan in real life ( unul din cele mai faine filme pe care le-am vazut recently - merita chiar si numai pt soundtrack - iar steve carell reuseste performanta de a nu ma mai enerva!)

29. Knocked Up ( ce vedeti aici nu se intampla in real life. you never get that drunk)

30. La Vie en Rose( se pare ca Marion Cotillard a luat Oscar pentru asta - hmmm, n-am ce spune, brilliant acting. Filmul nu mi-a placut in schimb. )

31. Northanger Abbey ( apud Jane Austen, n-am citit cartea recunosc, dar filmul nu e extraordinar. Merge, if you’re really really into Jane Austen)

32. Emma ( ecranizarea din ‘97, nu alta, pentru alta nu garantez. Asta e minunata. )

33. The Last King of Scotland ( featuring - yum, yum- James McAvoy - totusi, sariti peste partea cu nevasta facuta bucatele - undeva spre sfarsit, trust me, nu veti vrea sa vedeti asta.)

34. Starter for Ten ( din nou, James McAvoy, de data asta un film slabut, dar el e la fel de yummy)

33. Becoming Jane ( James McAvoy - observati un pattern aici? - in cea mai buna forma. Am citit ca e mai romantat decat povestea reala - biografie Jane Austen - dar nu puteau sa faca un film exclusiv din priviri si scrisori, nu? Merita!)

34. The English Patient ( oh da, need I say more? Daca nu l-ai vazut pana acum…afla ca eu l-am vazut acum vreo luna jumate, so join the club. Timpul nu e pierdut)

35. Juno (pe-asta recunosc, il am de la altcineva. Cu alte gusturi in materie de filme. Amuzant, but not ha-ha funny, mai degraba bittersweet funny)

Cele care urmeaza sunt trecute la Filme Super Tari ( nume dat de persoana care mi le-a copiat in calculator. nu va bazati pe mine, nu am vazut decat 4 dintre ele)

1. Trainspotting ( n-ai auzit de Trainspotting? Hmmm…. mai ai totusi o sansa daca ai auzit de…

2. … A clockwork orange ( povestea unui grup de baieti extrem de educati care fac vizite neanuntate in prealabil, fiind deosebit de politicosi si amabili cu gazdele lor. Un film extrem de conservator. )

3. Waking Life ( cand visezi, incearca sa stingi sau sa aprinzi lumina in camera in care esti. daca nu merge, poti fi sigur ca visezi. acum depinde si cat…. visezi)

4. Pete Tong ( story based on real life - dj care surzeste - se pare ca ar fi faimos, eu una nu auzisem de el pana sa vad filmul. care e bunicel, de altfel . ii dau un 7 din 10)

Dupa cum ati observat, sunt destul de mainstream. And I enjoy it. Ar fi frumos sa fi vazut vreunul din filmele de mai sus, sa aveti alta parere, s-o argumentati frumos, si s-o postati aici. I’m open to discussion. Not only with myself.

 

Doua zile in Paris, inainte de rasarit si inainte de apus intr-un tren spre Viena

Nina Simone - Just in time

La cererea infocata a publicului extrem de select, cu gusturi alese (vezi jim? ) ma avant intr-o tripla cronica de film. Si, cum e 8 martie, am ales 3 filme nemaipomenit de faine, ce au ca subiect love & relationships. Caci, nu-i asa, it eventually all comes down to that.

Doua viziuni diferite, dar complementare asupra temei de mai sus. Before Sunrise& Before Sunset (le voi discuta as a whole, veti vedea de ce) sunt o versiune usor romantata, mai “de arta”, mai idealiste si mult mai poetice. 2 Days in Paris e mult mai realist, ceva mai amuzant, dar iti lasa un gust mult mai amar dupa vizionare (if you ask me).

N-o sa insist pe plot, pentru asta aveti imdb. Before Sunrise incepe intr-un tren spre Viena, unde se intalnesc Julie Deply si Ethan Hawke. Mie nu-mi place Ethan Hawke, iar aici e de-a dreptul respingator (ca aspect fizic). Dar daca puteti sa treceti peste asta, o sa descoperiti poate, cum am descoperit si eu, ca e un actor deosebit de bun. Extrem de surprinzator. Julie Delpy e geniala, absolut geniala.

Revenind. Se intalnesc ei in tren, au o discutie revelatoare (care ni-i prezinta cu bune, cu rele, pe scurt) si vine momentul in care Ethan Hawke (Jesse, american venit in Europa - mai precis la Madrid - ca sa-si viziteze prietena plecata acolo cu bursa, prietena de care se desparte, ajungand sa viziteze Europa by train - cu europass, cea mai ieftina varianta) trebuie sa coboare: trenul ajunge in Viena, de unde are avion spre State peste 14 ore. Desigur ca nu ii convine sa se desparta definitiv de Julie Deply (la cat de frumoasa e, nici mie nu mi-ar conveni) asa ca ii propune sa-l insoteasca in Viena, pana a doua zi dimineata.

“Actiunea” se petrece deci intr-un interval de cateva ore, de dupa-amiaza pana a doua zi dimineata. Hence the title, Before Sunrise. Am bagat actiunea intre ghilimele pentru ca nu e traditionalul plot al unui film de dragoste. E pur si simplu o lunga plimbare prin Viena, insotita de o lunga discutie intre J.D si E.H. Discutia asta face tot filmul.

Toata stima mea scenaristului, a stiut sa faca un dialog extrem de inteligent : se vorbeste de la subiecte precum “parinti, familie, etc” pana la reincarnare, dragoste, Dumnezeu, prejudecati….si lista poate continua. E absolut savuros. Love-story intelectual, idealist, uber-romantic dar fara sa fie fie siropos.

Facem un salt de ~ 90 de minute si ajungem la sfarsit. Dimineata, el o conduce pe ea la trenul spre Paris (am uitat sa mentionez, ea e frantuzoaica), unde isi promit ca se vor revedea in Viena peste 6 luni. Fara schimb de adrese, etc. Doar cele 14 ore petrecute in Viena.

Se ia deci traditional love-story, se schimba pe-aici pe-acolo, prin punctele esentiale, si iata filmul. Am citit pe imdb ca unii oameni au empatizat cu povestea, se pare ca s-a intamplat si altora sa-si intalneasca marea dragoste in tren prin tari straine, dar dincolo de intruziunile in viata reala, filmul e irepetabil. Trebuie sa recunoastem, nu vom fi nici Julie Deply, nici Ethan Hawke, nu vom avea (probabil) niciodata o discutie asemanatoare cu cineva.

Before Sunset e continuarea. V-ati prins. Actiunea se petrece inainte de apus, in Paris de data asta. Dupa 9 ani, Ethan Hawke lanseaza o carte in care povesteste, se pare, experienta din Viena. Julie Delpy vine la lansare, se intalnesc, isi petrec din nou ziua plimbandu-se, caci pe seara E.H are avion inapoi spre State. How typical of him.

Faimoasa intalnire de peste 6 luni in Viena nu mai avusese loc after all (va las pe voi sa vedeti de ce), si, cum nu facusera schimb de adrese, etc, nu s-au putut contacta. E.H., acum casatorit si cu copil. J.D., cu un prieten fotograf (prietenul ideal pentru ca nu era mult timp pe-acasa). Fiecare cu o viata separata, bine delimitata, care nu ii defineste.

Zice E.H la un moment dat despre casnicia sa : “I feel like I’m running a small nursery with someone I used to date.” Cred ca asta spune totul. Din nou, dialogul genial. Ajung in final la probleme mai delicate :cat de groaznica e viata fiecaruia fara celalalt. Cum s-au ratat din punct de vedere emotional, prin faptul ca nu au continuat ce incepuse in Viena.

J.D il invita la ea pe E.H. Vine momentul cand el ar trebui sa plece spre aeroport, sa prinda avionul. Dar nu pleaca. And so it ends, pe fundal de Nina Simone - Just in time.

Despre 2 Days in Paris cu alta ocazie.

 

Despre voluntariat

Teoretic, acum ar fi trebuit sa fiu la Biblioteca, luptandu-ma cu volumul 6 din Tratatul de Istorie a Romanilor, scos de Academia Romana, din dragoste pentru studentii anul I. Teoretic, asta ar fi trebuit sa fac acum. Dar cum intotdeauna apar elemente de neprevazut ( evident ca nu m-am trezit la 8 asa cum intentionasem, ci acum vreo jumatate de ora - 12:00), se pare ca Tratatul va trebui sa mai astepte.

Meanwhile, spusesem ca o sa scriu ceva despre culisele voluntariatului in cadrul ligilor studentesti. Ma pregatisem sa ma iau, bineinteles, in sensul criticii constructive, de toate lucrurile care ma enerveaza in acest domeniu. Dar inca nu ma calmasem dupa sedinta saptamanala a Asociatiei Studentilor la Istorie “Dacia”. ASID pe scurt.

Si m-am gandit ca, totusi, prin reducerea discutiei despre voluntariat la propriile mele experiente negative fac un extrem de mare deserviciu imaginii voluntariatului, care, let’s face it, la noi nu e prea bine privita si-asa.

Cand am anuntat ca m-am inscris in ASID si ca am fost selectata in urma unui interviu sa devin membru, majoritatea cunostintelor mele au ridicat o spranceana si m-au intrebat: “Voluntariat? De ce ai vrea sa faci asa ceva?Pierdere de timp”. Cum ziceam,la noi, perceptia voluntariatului e grav deformata.

Sa dau un exemplu : Am participat asta iarna la o sesiune de evaluare a proiectelor finantate de ANSIT pe parcursul anului 2007 . Aici ar fi trebuit sa fie oameni din cadrul ONG-urilor care au avut proiecte finantate de ANSIT si care ar fi putut sa spuna ce anume ar putea fi imbunatatit in oferta ANSIT. Ori, ONG presupune voluntariat , nu?! Daca ma insel eu ,si ONG-urile au numai oameni angajati si platiti, va rog foarte mult sa ma scoateti cat mai repede din ignoranta, ca sa nu mai raspandesc ideea asta, evident gresita, si prin alte parti.

Bun, la aceasta sesiune de evaluare nu numai ca nu erau prezenti oameni din ONG-uri, dar erau prezenti oameni care se intrebau ce e acela un proiect sau de ce ar trebui sa faca voluntariat? Voluntariatul nu renteaza. Cum sa nu te enervezi? Aici e problema de coordonare si de target, dar, most of all, e problema de perceptie.

Voluntariatul e perceput:

1. ca rubrica obligatorie intr-un CV - daca vrei burse, etc in afara.

2. ca pierdere de timp (pe principiul “my time is money”)

3. ca mod de a influenta conducerea (vorbesc aici in particular de asociatiile studentesti)

Recunosc, pentru inceput (prin liceu) priveam si eu voluntariatul in principal ca rubrica obligatorie de CV ,dar asta pana sa fi fost implicata intr-un proiect propriu-zis - cand te zbati sa gasesti fonduri, locatii, parteneri etc chiar incepe sa-ti placa - (eu datorez interesul meu unuit curs organizat de Somepro in colaborare cu AGLT).

Cunostintele mele il privesc cam ca la punctul 2 (bineinteles, exceptand colegii mei de asociatie, majoritatea - daca nu toti- oameni mai dedicati decat mine). Nu te plateste? N-ai ce cauta acolo. Cum adica scrieti proiecte ,cautati sponsori? Unde o sa-ti trebuiasca tie asa ceva?

Well let me tell you something: lucrurile pe care reusesti sa le furi de la altii ( si aici ma refer la scriere de proiecte, cum se negociaza cu posibil finantator, etc etc) sunt cele care te vor ajuta probabil cel mai mult cand iti vei cauta un job “adevarat”. Daca te bazezi exclusiv pe facultate (eventual cu 1-2 activitati extracurriculare) sunt destul de mari sansele sa nu impresionezi pe nimeni afterwards. Un om care a lucrat pe zeci de proiecte in timpul facultatii e mai bine privit de un potential angajator decat un om care a facut facultatea si cam atat. De asta sunt sigura in momentul de fata.

Cat despre punctul 3: colegii mei de facultate au impresia ca noi, in asociatie, suntem un fel de sub-ramura a lojilor masonice. Ca miscam totul din umbra. Drept pentru care trebuie sa avem solutii la toate problemele : de ce nu s-au dat destule cupoane de calatorie? de ce cupoanele date mai devreme nu mai sunt valabile acum? de ce nu sunt acum fonduri pentru decontarile de abonamente? de ce , de ce , de ce? (sau “Ia spune, ce beneficii aveti voi acolo?”)

People, in caz ca citeste cineva asta, aflati ca NU, noi NU avem toate raspunsurile. Organizarea in cadrul Facultatii de Istorie e o gluma. Nici macar nu e o gluma buna. E o gluma de-aia gen Seinfeld, la care nu stii daca sa razi sau sa plangi. Poti sa incepi sa te simti ca George (nu, din punct de vedere al relatiei cu facultatea la nivel administrativ, n-o sa iti iasa nimic. Niciodata). Despre beneficii? Nu ma trateaza nimeni mai bine, nu beau bere cu decanul sau cu secretarele, am exact aceleasi probleme ca any other student.

Dar am ocazia in schimb sa lucrez cu niste oameni motivati, de la care am ce invata, cu care imi face placere (de cele mai multe ori) sa colaborez , in speranta ca nu o sa pierd 3 ani de facultate aiurea.

De ce vroiam sa vorbesc despre culisele asociatiilor studentesti? Ma enerveaza un singur lucru: unii oameni se iau prea in serios - as in, in loc sa se limiteze la o critica hai sa-i zicem constructiva, mai au tendinta sa sara calul. Si atunci se ajunge sa vorbim o ora despre cand sa fixam ziua sedintei. Sau altele. Dar problema nu e cu voluntariatul in sine, problema e ca e destul de greu sa-ti lasi ego-ul la usa in momentul in care vrei sa te implici in ceva mai mare si mai important decat tine.

Da, exista si asa ceva. Hai sa ne facem viata mai usoara si mai frumoasa, cand ne vine sa prelungim discutia, respiram adanc si ne abtinem. De altfel, tot respectul meu. Nu luati faptul ca nu ma implic in dezbaterile acerbe privind probleme de genul data si ora sedintei, sau ce a zis cine pe grup, etc, ca o dovada de …. n-o luati in sens negativ. Dar unele lucruri nu mi se par vitale. Si ma gandesc ca unii oameni mai vor sa si ajunga acasa. Asa ca ce rost are sa spun ceva ce s-a mai spus de 3 ori inainte?

Am divagat. Dar daca nici pe blog nu pot sa divaghez, atunci unde? Deja nu ma mai asculta nimeni in real life, am aceleasi povesti plictisitoare. Felicitarile mele daca ati ajuns pana aici.

 

Recitind Milan Kundera

Aceasta urmează a fi o recenzie cat se poate de personală, sau cum l-am perceput eu pe Kundera când l-am citit prima dată şi când am început să-l recitesc (azi-noapte).
Ieri am frunzărit bookblog.ro şi am descoperit o groază de recenzii foarte interesante (mi-au plăcut în mod special cele la Haruki Murakami - mă îndoiam caăau mai descoperit si alţii cat de faina este “În căutarea oii fantastice”. De asemenea cele la Marquez, dar despre el vreau să vorbesc altă dată).

Dar să nu divaghez prea tare. Prima dată când am citit Milan Kundera a fost într-a 9a, şi pot spune că nu a fost o alegere tare inspirată pentru momentul acela , având in vedere experienţa mea literara destul de restrânsa- “Viaţa e în altă parte” nu e una din cărţile care se lasă mai uşor descoperite, plus faptul că e incredibil de tristă. Bine, e scrisa după exilul la Paris şi presupun că despărţirea de Cehia nu a fost una uşoară.

Prima carte despre care voi vorbi insa acum se cheama “Insuportabila usuratate a fiintei” , my personal favourite. A fost publicata mai intai la Univers (editura la care au aparut de altfel majoritatea cartilor scrise de Kundera in ceha, inainte de editiile Humanitas arhicunoscute). Chestia asta i-a dat un feeling aparte. Am avut impresia, cand am citit-o, ca am in mana literatura unui disident, ca sunt acolo, in Praga.
Partea I – „Uşuratatea si greutatea” explica într-un fel titlul. Se pune problema mitului eternei reîntoarceri – „ o idee misterioasa cu care Nietzsche i-a pus în încurcătura pe mulţi filozofi : a gândi ca într-o bună zi toate acestea se vor repeta aşa cum le-am trăit, că până şi această repetare se va repeta la nesfârşit!” Ce legătura are mitul eternei reîntoarceri cu uşurătatea şi greutatea, veţi spune? Asta ne explică tot Kundera :” În lumea eternei reveniri, fiecare gest poartă greutatea unei poveri insuportabile.” Asta l-a determinat, se pare, pe Nietzsche să spună că ideea eternei reveniri este „cea mai grea povară – das schwerste Gewicht”.
Dar dacă eterna reîntoarcere e cea mai grea povară, atunci „vieţile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea uşurătăţii lor.”
„Şi atunci, ce să alegem? Greutatea sau uşurătatea?” se întreabă Kundera. Se pare că Parmenide şi-a pus întrebarea asta, când a împărţit universul în doi poli contrari , unul pozitiv şi unul negativ. După el, uşorul e pozitiv, greul e negativ. Dar a avut el dreptate? Asta urmează s-o deducă fiecare după lectura cărţii.
Personajul principal este un chirurg ceh, Tomas, din Praga. Evenimentele sunt declanşate de întâlnirea lui (marcată de 6 coincidenţe deosebit de interesante) cu o chelneriţă dintr-un alt oraş, cu care până la urmă rămâne definitiv.
Ar fi multe de spus despre Tomas şi mai ales despre concepţiile sale cu privire la dragoste şi sexualitate. Pe alocuri seamănă cu alte personaje kunderiene, prin ideea că infidelitatea nu e un lucru greşit (infidelitatea bărbatului, evident), contează doar la cine te întorci până la urmă, sau, după cum zice Kundera, cine îşi pune amprenta pe memoria ta poetică. Ce m-a mirat pe mine este faptul ca am ajuns sa accept, ba chiar sa fiu de acord cu ideea asta : contează cine te afectează într-un anumit mod mai presus de sexualitate, prietenie, etc , contează la cine te întorci (idee pe care am regăsit-o, în alt context, şi în „Valsul de adio”.)
Tomas rămâne cu Teresa, în care vede „un copil pe care-l scosese dintr-un coşuleţ de nuiele stropit cu smoală şi-l aşezase pe ţărmul patului său.” El nu renunţă însă la restul femeilor din viaţa sa anterioară întâlnirii cu chelneriţa din micul oraş de provincie – în special pictoriţa Sabina, care are un rol destul de important în carte, îi e rezervat aproape un capitol întreg. Chestia asta bineînţeles că o zdruncină destul de tare pe Teresa, fapt ce declanşează un flashback destul de important: aflăm despre copilăria Teresei, despre obsesia ei de a „încerca să se vadă prin trupul ei.”
„Dar nu vanitatea o atrăgea spre oglindă, ci uimirea de a-şi descoperi propriul eu. Uita că în faţa ochilor săi se afla tabloul de bord al mecanismelor trupeşti. Credea că-şi vede sufletul, ceea ce i se înfăţişa sub trăsăturile ei…Vedea în oglindă expresia fidelă a firii sale.”
Toate acestea se desfăşoară pe fundalul Primăverii de la Praga (1968), evenimente la care Kundera a participat activ, alături de alţi intelectuali cehi, de exemplu Vaclav Havel. Sovietizarea şi ocupaţia comunistă a ţării aduce cu sine pierderea postului de chirurg pentru Tomas, care ajunge spre final spălător de geamuri, bucurându-se în această ipostază de o extraordinară viaţă extraconjugală, de care până la urmă se simte obosit.
Ce ar mai fi de spus? Firul central al carţii e povestea legăturii dintre Tomas şi Teresa , dar importantă e şi perspectiva Sabinei. Pictoriţă, după Primăvara de la Praga emigrează la Geneva. Ni se relatează o scurtă legătură cu un profesor universitar elveţian, Franz şi incompatibilităţile dintre cei doi , realizate sub forma unui mini dicţionar : parerile absolut contrare ale celor doi despre femei, întuneric şi lumină, frumuseţea New York-ului etc.
Partea a şasea a cărţii o găsesc extrem de inedită – începe cu povestea morţii fiului lui Stalin, Iakov, într-un lagăr de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial. Să poţi face o legătură între fiul lui Stalin, divinitate şi căcat (da, aţi citit bine), şi totul să fie extrem de logic, firesc şi deloc trivial, asta mi se pare o realizare. Câţi scriitori ar reuşi treaba asta?
Spre sfârşit, un alt fragment interesant mi se pare întâlnirea din Cambodgia la care participă Franz, care naşte o altă discuţie pe tema kitschului (despre care Sabina are , cu cateva pagini înainte, o definiţie cat se poate de nimerită : „În împărăţia kitschului domneşte dictatura inimii…Kitschul dă naştere pe loc la două lacrimi ale înduioşării: ce frumos e să vezi nişte copii alergând pe iarbă!
A doua lacrimă spune: ce frumos e să te înduioşezi o dată cu întreaga omenire, la vederea unor copii alergând pe iarbă!
Abia a doua lacrimă are darul să facă din kitsch adevăratul kitsch. Înfrăţirea tuturor oamenilor pe această lume nu va putea fi întemeiată decât pe kitsch.”

Ce mi-a adus în plus această a doua lectură faţă de prima de acum….4 ani? Mi-a confirmat faptul că Milan Kundera merită citit, nu atât ca lectură de paradă (la un moment dat ţin minte că era la modă să fi citit, de exemplu „Viaţa e în altă parte”, aşa cum e la modă tricoul cu Che Guevara sau anticomunismul de formă, fără nici un fel de cunoştinţă asupra problemei faţă de care eşti anti.) cât pentru viziunea absolut insolită asupra dragostei şi oamenilor în general. Pentru asta îl apropii de Marquez, sunt singurii unde am întâlnit percepţia asta minunată asupra dragostei.

 

“Paradise after the corner” by M.V.Llosa

… or what to read when you’re feeling a bit scandalous and too utopic. “Where could Paradise be found? In an egalitarian society which has to be built first or in an effort to return to the values of the primitive world?”

Two conceptions on life seen through the looking -glass  of sexuality: Flora Tristan , the gradmother of Paul Gauguin, a 19th century activist for the rights of women and workers , and the French painter, her grandson, who discovers his primitive roots in Tahiti.

If you enjoyed the Lituma series and ”Aunt Julia..” , you are bound

to like this one.

Quote: “Is Paradise here?” “No ,miss, it’s after the corner.”